Chrysler Building seen from the Empire State Building

Hey, Hey, Hey!

Primul meu post pe blog… emotii, emotii…

Azi, voi vorbi despre o vacanta si o experienta, incredibil de dragalasa, pe niste meleaguri un picut mai indepartate, dar pline de viata, ritm, farmec, culoare, intr-un cuvant pline de detoate…daca inca nu v-ati dat seama despre ce vorbesc aici, o sa va spun… vorbesc despre Canada si despre New York City.

Nu pot sa spun ca a fost visul meu sa ajung sa vizitez aceste taramuri ale tuturor posibilitatilor, nu am avut niciodata visul american si nici nu pot sa spun ca am o pasiune pentru acest continent… pentru mine era doar o alta bucatoaie de pamant pe suprafata globului si atat. Nici pasiunea sotului meu pentru America de Nord nu m-a facut sa-mi doresc mai tare sa ajung acolo, dar trebuie sa recunosc, aceasta pasiune a lui, pe alocuri, imi starnea interesul. Andrei mai fusese acolo, deci povestile lui interminabile despre cat de fain este pana la urma au ajuns la subconstientul meu si am zis ok, merg sa vad cu ochii mei cum sta treaba.

Odata ce apetitul pentru o vacanta ca asta mi-a fost deschis, am inceput bineinteles sa facem pregatirile necesare pentru ea, chiar din momentul urmator πŸ™‚ … asa sunt eu, odata ce mi-a fost implementata ideea, trebuie sa obtin si rezultatul, eventual chiar ieri. So, hotarata fiind ca nu trebuie sa las timpul sa treaca, am inceput sa cautam bilete de avion si sa rezolvam cu vizele. Majoritatea lucrurilor au fost rezolvate relativ usor, viza pentru Canada a fost foarte usor de obtinut si fara prea multe batai de cap, in schimb viza pentru State mi-a dat ceva emotii pentru simplul fapt ca trebuia sa sustinem un interviu, iar eu, desi am trecut prin momente stresante la fiecare examen important pe care l-am sustinut, se pare ca inca mai am de aruncat emotii pe geam si pentru chestii de genul asta. In cele din urma, interviul a fost doar o formalitate pentru noi (Andrei mai fusese de cateva ori pe tarmul Nord American), asa ca ne-am ales cu o viza frumoasa pe 10 ani πŸ˜‰ .

Tot ce mai ramasese de facut era sa asteptam inca patru luni pana la momentul plecarii… patru luni πŸ™ . Tare greu mai trec momentele in care astepti, iti faci planuri si te gandesti “oare pe acolo chiar umbla cateii cu covrigi in coada?” πŸ™‚ .

Am plecat pe 12 iulie, ziua cea mai asteptata din ultimele patru luni. Voi trece peste calatoria buclucasa cu avionul, pe care probabil o voi povesti la un moment dat, si voi continua cu momentul in care am aterizat in Montreal. Primul contact cu Canada a fost prin intermediul ofiterului de la aeroport, care avea deosebita sarcina de a ne intreba ce aducem noi, de la noi din tara, la ei in tara πŸ˜€ . Cu un pic de noroc si pentru ca suntem noi cuminti si nu am adus in Canada cine stie ce, in afara de o branza buna de burduf care din fericire era tare πŸ™‚ ( se pare ca daca branza este lichida nu ai voie sa intri in tara cu ea, probabil dauneaza sanatatii Canadienilor πŸ™‚ ), am trecut rapid de simpaticul ofiter si ne-am continuat drumul mega asteptat.

De la iesirea din aeroport si pana in Montreal, locul in care urma sa locuim pentru urmatoarele doua saptamani, nu pot spune prea multe lucruri pentru ca am dormit dusa… eram terminata ce sa-i facem πŸ™‚ . Odata ajunsi, m-am trezit fix intr-o lume noua, exact ca in filme. Cartierul era scufundat intr-o liniste placuta, casele construite in stilul perfect American.

Canada neighbourhood

Cea de-a doua zi, a fost de acomodare, cateva ture cu bicicleta, cateva plimbari pentru a descoperi cartierul extrem de simpatic si cochet, un drum la magazinul din oras, cateva pahare de Baileys cu scortisoara si vanilie ( sortiment pe care, din pacate, la noi nu il gasim πŸ™ ) si bineinteles vestitul BBQ, au facut din ziua aceea o zi perfecta de acomodare si de reincarcare a bateriilor.

Avand in vedere ca ne acomodasem destul cu o zi inainte, in cea de-a treia zi ne-am facut din nou bagajul, dis de dimineata,Β pentru a pleca in cea mai tare si asteptata excursie… NYC venim!!! πŸ™‚ . Despre drumul de 6 ore dintre Montreal si New York, nu pot spune prea multe pentru ca, evident, am dormit. In scurtele flash-uri pe care mi le amintesc, revad drumurile pline de camioane impunatoare si casele tipic americane, care imi provoaca niste sentimente amestecate de frica ( din cauza nenumaratelor firme horror pe care le-am vazut si care aveau astfel de case ca si element principal ) si admiratie.

Hotelul nostru din New Jersey ne-a intampinat cu o aroma pregnanta de mancare mexicana, pe care si-a mentinut-o cu mandrie pe toata perioada in care am stat acolo. Evident asta nu ne-a afectat deloc pentru ca era doar locul in care urma sa cadem lati dupa fiecare zi de strabatut NY in lung si in lat. Dupa cum planuiesem deja, imediat ce ne-am lasat bagajele la hotel am plecat spre Times Square. Sentimentele simtite in acel loc in acel moment nu pot fi descrise in cuvinte, dar cred ca fata mea spune mai mult decat suficient πŸ™‚ .

Times Square

Una dintre cele mai dragi amintiri din prima seara, este legata de un cupcake, nu orice fel de cupcake, ci de un maxi cupcake de la un magazin micut al unui chinez simpaticut, pe langa care as fi trecut fara nici un regret in mod normal. Eu, impreuna cu fitele mele, am ignorat complet sfatul baietilor de a cumpara un cupcake (pentru ca era gigant si pentru ca dieta πŸ™‚ ), norocul meu ca au fost indeajuns de inspirati sa cumpere unul in plus. Ajunsi inapoi la hotel, Andrei a desfacut folia care invelea briosa, si intr-un impuls de moment mi-a dat sa miros, in momentul acela am avut o revelatie… in viata mea nu mai mirosisem ceva atat de aromat, de perfect, de delicios. In momentul acela am realizat ca trebuie sa fiu mult mai deschisa la sugestii… evident, revelatia nu m-a tinut mult πŸ˜€ .

Pe scurt, acesta a fost primul meu contact cu aceasta teritoriu mega interesant. Voi incheia aici povestioara mea, nu inainte de a va arata un filmulet super dragut si de a va invita sa cititi in continuare urmatoarele parti din “Aventurile Dianei in Tara Minunilor”. See you soon πŸ˜‰ !